E luni. Începe o nouă săptămână. M-am ridicat din pat pe la 6:00, m-am uitat pe geam și am zis ”nope”. M-am băgat din nou sub pilotă și după 30 de minute mă simțeam deja vinovată și în întârziere. Mă gândeam la aglomerația de la metrou Unirea și apoi de la Victoriei, mai ales după scandalul de săptămâna trecută. Infern, mi-am zis. E groaznic ce se întâmplă acolo în fiecare dimineață, e ca în junglă! Oameni grăbiți și nervoși care se iau la ceartă și de acolo lucrurile degenerează ușor.

În urmă cu câteva ore eram undeva în liniște, mă uitam de pe prispa unei case vechi cum cad frunzele galbene și portocalii iar mirosul de pământ ud era amețitor. De ce, de ce a trebuit să mă întorc în București?? Ah, pentru că am nevoie de job..

Dar nu despre asta voiam sa vă vorbesc, ci despre o problemă care mi-a atras atenția weekendul trecut. Cum mergeam liniștită cu mașina, ascultând muzică, undeva prin Moroieni am surprins niște cadre superbe cu drumuri făcute praf, prost asfaltate, ciobite și periculoase. Acum, cine se ocupă de chestia asta? Ok, înțeleg că suntem în provincie și, nu-i așa, nu toate drumurile sunt principale, dar dacă ne dorim o țară cum trebuie ar trebui să aveam aceeași calitate a drumurilor peste tot, nu?

dsc_9167

VĂ PLACE CE VEDEȚI?

Cred că prea ne-am obișnuit ca lucrurile să fie prost făcute. În loc de o atitudine de genul ”a, atenție, e o groapă acolo” ar trebui să ne gândim de ce e groapa aia acolo, din cauza cui, cine răspunde pentru ea? Noaptea e semnalizată? Când se asfaltează corect? Să nu uităm de cazul Bogdan Gigină, Dumnezeul să-l odihnească în pace. Chiar nu ne învățăm minte? E și datoria noastră să semnalăm problemele, altfel autoritățile se fac că nu văd și își văd de interesele lor, așa cum au făcut Țuțuianu&co în ultimii 4 ani.

Nu vreau să par deplasată. De fapt, ba da, vreau să par deplasată, pentru că doar astfel am observat că poți rezolva ceva în țara asta!

Vreau să-mi lăsați poze pe adresa de mail acasaindambovita at gmail.com cu gropile pe care le vedeți de pe oriunde, nu contează locația, dar să o menționați ca să le pot strânge și să le urc pe net ca să vadă și autoritățile că nu suntem orbi, le vedem și ne deranjează. Vreau să le public pe pagina de Fb a blogului pentru că social media influențează mai mult ca niciodată, iar acum e șansa noastră să ne facem auziți!

Pe data viitoare,

Andreea

Advertisements